Noţiune de valoare. Concepţiile etico-filosofice despre valori

În general, „valorile ne apar drept atribute ale persoanelor, ideilor, faptelor, instituţiilor sau lucrurilor care sunt importante, vrednice de respect şi preţuire, despre care oamenii cred că merită străduinţă de a le vedea înfăptuite cât mai deplin. Pe scurt, valoarea este ceva important şi vrednic de respect.”

Există mai multe concepţii etico-filosofice asupra valorilor. Printre acestea menţionăm:

1. Subiectivismul. Reprezentanţii concepţiei privesc valoarea ca pe o preferinţă individuală, criteriul de bază al preferinţei fiind plăcerea. Ceea ce îi place unui individ într-un anumit moment, loc, etc., reprezintă pentru acesta o valoare. Nu lucrurile au valoare, ci omul le-o conferă în cazul când are nevoie de ele. Nu spunem că ceva este bun, ci că ceva îmi place. Dar, problema constă în faptul că astfel, fiecare individ are valorile sale, şi deci, se impune un relativism total în plan valoric. Totuşi, „valorile nu se confundă nici pe departe cu preferinţele individuale, dar ideea că fiecare ins are „sistemul” său propriu de valori este o contradicţie în termeni.”

Unele preferinţe individuale nu ar fi acceptate de cei mai mulţi oameni. Iar „valorile au un caracter supraindividual, neputând fi validate ca având „valoare” decât acele preferinţe individuale care pot întruni acordul social, întrucât binele şi plăcerea individului nu presupun răul şi suferinţa altora.”

Subiectivismul valoric are laturile sale negative. Valorile, spre deosebire de simpla plăcere, sunt importante nu doar pentru indivizi aparte, dar tind spre o recunoaştere supraindividuală.

John Stuart Mill a introdus principiul diferenţierii calitative a valorilor: cu cât o valoare este dorită de majoritatea indivizilor, cu atât ea este superioară altor valori.

2. Materialismul. În cadrul acestei concepţii se consideră că valorile sunt proprii lucrurilor, ca şi proprietăţile lor fizice, de exemplu. Iar subiecţii nu au nimic cu valorile lucrurilor. „Obiectele sau persoanele au o anumită valoare utilitară, vitală, estetică sau morală tot aşa cum au volum, masă, densitate, culoare etc. Punând cu totul valoarea în obiect, ca proprietate intrinsecă a lui, viziunea materialistă ar putea fi numită obiectualistă.  Cineva sau ceva poate să nu îmi placă, dar să fie bun din perspectivă valorică.

Se poate afirma că „prototipul valorilor în concepţia materialistă este, neîndoielnic, valoarea de întrebuinţare din teoria economică. Când vine vorba de sfera utilităţii, materialismul pare să nu aibă rival. Într-adevăr, un produs oarecare este util şi, ca atare, valoros prin proprietăţile sale intrinseci, care îi permit să aibă o anumită funcţionalitate.”

Totuşi, un lucru nu poate fi util fără subiect. „Situaţia în care se găseşte subiectul joacă de asemenea un rol esenţial.”  La fel cum „valoarea comercială a diferitelor produse şi servicii variază în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă, ca şi de alţi factori conjuncturali.”

3. Relativismul. Se afirmă că valorile sunt supraindividuale faţă de membrii unei comunităţi culturale omogene. Fiecare cultură are un set propriu de valori, care nu poate fi imitat sau transmis altor culturi. „Se observă însă că în toate culturile şi civilizaţiile lumii, oricât de diferite şi, unele dintre ele aparent impenetrabile, există mereu aceleaşi paradigme sau dimensiuni axiologice invariante, universale, pe care se pot înregistra, apoi, diferenţele cele mai semnificative.”

De exemplu, „criteriul frumosului diferă în mod frapant de la un meridian la altul, de la o epocă istorică la alta – însă nu există comunitate umană în a cărei viaţă spirituală să lipsească dimensiunea estetică, nevoia de frumuseţe, sădită într-o anumită spontaneitate a sensibilităţii, creatoare de plăsmuiri revelatoare.”

4. Universalismul. Se bazează pe faptul că există valori, care sunt aceleaşi pentru toţi oamenii. Există trei interpretări utilitariste:

1. Teoriile „naturaliste” privesc omul ca pe un produs al naturii care, i-a dat omului facultăţi ce-i permit să aprecieze, să conştientizeze binele, frumosul. Astfel, frumosul este dezvăluit sensibilităţii şi imaginaţiei, binele se instituie de către voinţă. Datorită naturii, în om se afirmă anumite „facultăţi” generatoare de valori. 
2. Teoriile transcendentale. Acestea sunt de inspiraţie kantiană. Facultăţile „pure”, dinainte date în adâncul fiinţei umane, înainte de orice experienţă, în mod etern şi invariabil în toate conştiinţele individuale, poartă în sine forma sau paradigma fiecărui domeniu de valori. Valorile universale sunt instituite de către un subiect generic, înzestrat de un „X” misterios cu anumite disponibilităţi creatoare. 
3. Teoriile idealist-obiective. Se consideră că Cosmosul este ordonat în mod raţional şi chiar arhitectonica Universului este, ca atare, o ierarhie absolută, astfel, încât valorile (Adevărul, Binele, Frumosul) fac parte din proiectul edificiului cosmic, cunoaşterea lor fiind, în primul rând, de competenţa metafizicii şi neavând nici o legătură cu analiza psihologică, istorică, sociologică sau etnografică a modului concret în care indivizii sau comunităţile „privesc” şi „reflectează”, fiecare din unghiul său de vedere, aceste relaţii absolute. Valorile sunt „entităţi”, „fiinţe” ideale, eterne şi neschimbătoare, pe care oamenii le pot sesiza şi înţelege mai mult sau mai puţin incomplet, imperfect, deformat.