Care sunt valorile şi principiile morale ale afacerilor? În primul rând, maximizarea valorii pe termen lung a proprietarilor solicită o perspectivă de lungă durată. Dar aceasta solicită confidenţă care, la rândul său, necesită încredere. Iar valoarea proprietarilor presupune cu necesitate posesie şi, ca atare, solicită respectul dreptului de proprietate. Prin urmare, afacerile presupun un comportament care exclude minciuna, înşelătoria, furtul, crima, coerciţia, violenţa fizică şi orice ilegalitate, demonstrând în schimb onestitate şi spirit de dreptate.
E. Sternberg analizează conceptul de dreptate distributivă – concept important în etica şi teoria politică din ultimele decenii, lansat de John Rawls. În cea mai generală formulare, principiul dreptăţii distributive afirmă că recompensele acordate în cadrul unei organizaţii trebuie să fie proporţionale cu contribuţiile fiecărui membru al organizaţiei la realizarea obiectivelor acesteia. Dreptatea distributivă arată de ce se acordă beneficii: pentru contribuţiile aduse la realizarea obiectivelor asociaţiei. De asemenea, specifică şi cum trebuie alocate beneficiile: proporţional cu valoarea acelor contribuţii în urmărirea scopurilor unei asociaţii. Scopul afacerilor fiind maximizarea valorii, e logic să primească cele mai mari beneficii acei oameni care îşi aduc o contribuţie substanţială la prosperitatea unei firme.
În practică, cele mai multe organizaţii trebuie să urmărească simultan mai multe obiective. Dreptatea distributivă serveşte atât ca principiu de alocare a beneficiilor, cât şi ca principiu de selecţie şi promovare. Lucrătorii conştiincioşi merită să fie mai bine recompensaţi decât chiulangii. Însă dreptatea distributivă reglează mai mult decât remuneraţia. Ea determină cine să fie angajat sau concediat; alegerea firmelor ofertante cărora li se acordă, prin licitaţie, un contract şi, prin extensie, produsele, unităţile de producţie şi proiectele care să fie finanţate. În fiecare caz, criteriul relevant nu ţine de natura contributorului – identitatea şi motivaţia lui – ci numai de contribuţia lui ca atare. Dreptatea distributivă are în vedere realizările; dispoziţiile şi aspiraţiile sunt relevante în afaceri numai în măsura în care afectează efectiv sau potenţial valoarea pe termen lung a proprietarilor.
Dreptatea distributivă se referă exclusiv la contribuţia fiecăruia la prosperitatea afacerii şi nu are nimic de-a face cu valoarea morală a unei persoane ca atare.
Ceea ce este corect sau just din perspectiva dreptăţii distributive se raportează întotdeauna la scopul definitoriu al unei anumite organizaţii şi nu la un standard abstract, exterior.
Dreptatea distributivă se aplică în interiorul unei organizaţii, nu între organizaţii diferite. Nu este prin urmare nedrept ca o afacere să obţină profituri mai mari decât alta ori ca salariaţii de la o firmă să fie mai bine plătiţi decât cei de la o altă companie.
Dreptatea distributivă nu cere un tratament egal pentru toţi aceia care ocupă funcţii similare. Dimpotrivă: principiul dreptăţii distributive afirmă că aceia care au contribuţii mai mari merită mai mult decât ceilalţi.
E. Sternberg analizează conceptul de dreptate distributivă – concept important în etica şi teoria politică din ultimele decenii, lansat de John Rawls. În cea mai generală formulare, principiul dreptăţii distributive afirmă că recompensele acordate în cadrul unei organizaţii trebuie să fie proporţionale cu contribuţiile fiecărui membru al organizaţiei la realizarea obiectivelor acesteia. Dreptatea distributivă arată de ce se acordă beneficii: pentru contribuţiile aduse la realizarea obiectivelor asociaţiei. De asemenea, specifică şi cum trebuie alocate beneficiile: proporţional cu valoarea acelor contribuţii în urmărirea scopurilor unei asociaţii. Scopul afacerilor fiind maximizarea valorii, e logic să primească cele mai mari beneficii acei oameni care îşi aduc o contribuţie substanţială la prosperitatea unei firme.
În practică, cele mai multe organizaţii trebuie să urmărească simultan mai multe obiective. Dreptatea distributivă serveşte atât ca principiu de alocare a beneficiilor, cât şi ca principiu de selecţie şi promovare. Lucrătorii conştiincioşi merită să fie mai bine recompensaţi decât chiulangii. Însă dreptatea distributivă reglează mai mult decât remuneraţia. Ea determină cine să fie angajat sau concediat; alegerea firmelor ofertante cărora li se acordă, prin licitaţie, un contract şi, prin extensie, produsele, unităţile de producţie şi proiectele care să fie finanţate. În fiecare caz, criteriul relevant nu ţine de natura contributorului – identitatea şi motivaţia lui – ci numai de contribuţia lui ca atare. Dreptatea distributivă are în vedere realizările; dispoziţiile şi aspiraţiile sunt relevante în afaceri numai în măsura în care afectează efectiv sau potenţial valoarea pe termen lung a proprietarilor.
Dreptatea distributivă se referă exclusiv la contribuţia fiecăruia la prosperitatea afacerii şi nu are nimic de-a face cu valoarea morală a unei persoane ca atare.
Ceea ce este corect sau just din perspectiva dreptăţii distributive se raportează întotdeauna la scopul definitoriu al unei anumite organizaţii şi nu la un standard abstract, exterior.
Dreptatea distributivă se aplică în interiorul unei organizaţii, nu între organizaţii diferite. Nu este prin urmare nedrept ca o afacere să obţină profituri mai mari decât alta ori ca salariaţii de la o firmă să fie mai bine plătiţi decât cei de la o altă companie.
Dreptatea distributivă nu cere un tratament egal pentru toţi aceia care ocupă funcţii similare. Dimpotrivă: principiul dreptăţii distributive afirmă că aceia care au contribuţii mai mari merită mai mult decât ceilalţi.
No comments:
Post a Comment