Noţiune de responsabilitate socială a afacerilor

Responsabilitatea socială este una dintre obligaţiile importante ale unei organizaţii, pe lângă obligaţiile legale şi cele impuse de restricţiile economice, de a urmări obiective pe termen lung care sunt în folosul societăţii. În general, firma se consideră responsabilă nu doar faţă de proprietari/acţionari, ci şi faţă de clienţi, furnizori, angajaţi, organisme guvernamentale, creditori, comunităţi locale, opinie publică.

Responsabilitatea socială a organizaţiilor economice apare atunci când se trece de la modelul economic al businessului la cel socio-economic. Primul model pune accent pe procesul de producţie, pe exploatarea resurselor, pe interesele individuale, pe business ca un sistem închis. Cel de-al doilea model presupune că businessul este un sistem deschis, se pune accent pe conservarea resurselor, pe interesele întregii societăţi.

Exist mai multe tipuri de control asupra activităţii firmei. Printre acestea vom numi: însăşi piaţa, legile şi reglementările guvernamentale, control din partea sindicatelor şi influenţa grupelor de interese. Încă o formă de control, mai exact, de autocontrol, este responsabilitatea socială a firmei. „Conceptul de responsabilitate socială a firmei presupune o formă de autocontrol, mai mult decât una de constrângere a unor tipuri de comportare din surse externe.”  „Responsabilitatea socială a firmei este noţiunea prin care se desemnează obligaţiile firmelor faţă de grupurile constituite în societate, altele decât acţionarii şi decât cele prescrise de lege şi de sindicate.”  „În viziunea modernă, conceptul de responsabilitate socială, văzut ca un concept cheie al eticii afacerilor, este o noţiune morală care coagulează atât ideea unor virtuţi particulare implicate în această sferă a vieţii (onestitatea, reciprocitatea, interesul mutual, utilitatea), cât şi ideea că există capacităţi şi disponibilităţi sociale şi morale pe care le are corporaţia însăşi.”

Pe bună dreptate „responsabilitatea socială este considerată ca fiind obligaţia fermă a unei firme, dincolo de obligaţiile legale sau de cele impuse de restricţiile economice, de a urmări obiective pe termen lung care sunt în folosul societăţii. Firma se consideră responsabilă nu numai faţă de proprietari (acţionari), ci şi faţă de clienţi, furnizori, angajaţi, organisme guvernamentale, creditori, comunităţi locale, opinie publică.

Responsabilitatea socială a întreprinderii se referă la strategiile de afaceri care permit obţinerea performanţelor economice prin mijloace legale, dar şi asumând un comportament etic, protejarea mediului ambiant, considerarea necesităţilor şi intereselor tuturor grupurilor cointeresate.

Responsabilitatea socială a întreprinderii presupune acţiuni etice, filantropie, dar spre deosebire de filantropie, care este o acţiune de ajutor, din responsabilitatea socială, firma are de câştigat.

Există următoarele abordări, teorii ale responsabilităţii sociale ale întreprinderii:  

• Teoria clasică. În cadrul acesteia se consideră că unica responsabilitate a organizaţiei economice este creşterea profitului pentru acţionarii săi. Această idee este susţinută de către Milton Friedman în 1971 în articolul „Responsabilitatea socială de afaceri – de a face bani” şi se numeşte teoria egoismului corporativ. El considera că lupta împotriva sărăciei nu este funcţia businessului privat, ci al statului. Firma trebuie doar să câştige bani pentru acţionari şi clienţi în limitele legii, să plătească taxe, fără a avea alte responsabilităţi. Iar dacă managerii se implică în probleme sociale, atunci ei îşi asumă rolul de politicieni de vârf ignoraţi, care nu au drept legitim şi competenţă suficientă pentru aceasta.
• Teoria „altruismului corporativ”. Se consideră că managerii implicaţi în afaceri ar trebuie să fie se preocupe nu doar de maximizarea profitului, dar şi să intervină în soluţionarea problemelor sociale. Printre acestea: îmbunătăţirea calităţii vieţii a cetăţenilor şi a comunităţii, protejarea mediului ambiant. Aceasta pentru că firmele sunt sisteme deschise, care participă activ la elaborarea legilor şi luarea deciziilor guvernamentale, sponsorizarea partidelor şi a asociaţiilor sociale.
• Teoria „egoismului rezonabil”. Se fundamentează pe afirmaţia că responsabilitatea socială de afaceri este „o afacere bună”. Firma suportă cheltuieli, aceasta diminuează veniturile curente, dar pe termen lung creează un mediu social favorabil şi, prin urmare, profituri durabile. De asemenea, activitatea filantropică, sponsorizarea pot contribui la reducerea bazei de impozitare a companiei şi să creeze o imagine bună a firmei pentru membrii comunităţii, care pot fi şi clienţii ai săi. 

Actualmente în Republica Moldova nu există o structură instituţională care să se ocupe de problemele responsabilităţii sociale a întreprinderii şi a efectelor sale. Însă exemplul ţărilor dezvoltate aspiraţia spre integrare în Uniunea Europeană este un fundament solid pentru apariţia şi dezvoltarea întreprinderilor responsabile din perspectivă socială.

Care sunt aspectele pozitive şi motivele pentru implicarea întreprinderii în activităţile sociale? Printre aceste se pot evidenţia:

1. Premise favorabile pe termen lung pentru întreprindere. Implicându-se în activităţile sociale, întreprinderile îşi asigură garantarea pe termen lung a profiturilor. Ca fundament pentru acesta serveşte  îmbunătăţirea nivelului de atitudine a societăţii faţă de întreprinderile responsabile social, se îmbunătăţeşte reputaţia întreprinderii în comunitate. Aceasta permite să crească vânzările întreprinderii, facilitează posibilitatea de a angaja din comunitate muncitori calificaţi, le permite să aibă acces la finanţarea publică şi alte beneficii. 
2. Ameliorarea mediului social. Participarea întreprinderilor la activităţile sociale contribuie la soluţionarea unor probleme sociale, implicit, sporeşte bunăstarea societăţii, creează un mediu social favorabil  atât pentru comunitate, dar mai ales, un mediu social dorit pentru întreprindere însăşi.
3. Reducerea influenţei reglementărilor de stat. Se poate presupune că în rezultatul ridicării nivelului de responsabilitate socială, întreprinderile se pot aştepta la reducerea presiunilor din partea statului.
4. Căpătarea unei autorităţi şi poziţii considerabile în societate. Dar, pentru aceasta, întreprinderile trebuie să fie implicate social. 
5. Majorarea veniturilor proprii. Prin implicarea în acţiunile sociale, întreprinderea îşi  majorează preţul acţiunilor sale pe piaţa de valori, pentru că încep să fie considerate  drept întreprinderi cu risc mai mic şi mai deschise opiniei publice. 
6. Implicare în soluţionarea şi prevenirea problemelor sociale. Întreprinderile dispun de resurse financiare şi experienţă managerială, care le permite să ofere suport celor care au nevoie de aceasta, să se implice în proiecte de acţiune socială şi caritate. 

Există şi anumite argumente, pentru a susţine neimplicarea întreprinderii în acţiunile sociale:

1. Se încalcă regula maximizării a profitului. Se consideră că întreprinderile sunt deja sunt responsabile din perspectivă socială, în momentul în care se preocupă  doar de propriile interese economice, deoarece aceasta asigură crearea locurilor de muncă, achitarea impozitelor în bugetul statului.  Iar realizarea celorlalte activităţi trebui să fie lăsate în grija organizaţiilor de resort.
2. Distragerea atenţiei de la scopul principal – realizarea performanţei economice. Desconcentrarea de la scopuri nu este benefică pentru societate în întregime. Iar angajarea în acţiuni sociale duce la o astfel de desconcentrare. 
3. Creşterea cheltuielilor întreprinderii, care ar putea să fie suportate de către consumatori, prin creşterea preţurilor la produse şi servicii.
4. Insuficienţa de cunoştinţe şi experienţă. Conducătorii întreprinderilor au pregătire şi experienţă în activitatea economică însă nu au suficiente cunoştinţe pentru a se implica în soluţionarea problemelor sociale.

Pentru ca în Republica Moldova întreprinderile să se implice activ în activităţi sociale este nevoie de buna voinţă a oamenilor de afaceri, dar mai ales, de timp, de dezvoltare de durată a unui capitalism etic, social, „cu faţă umană”.

Printre parametrii, care influenţează negativ realizarea activităţilor de responsabilitate socială de către întreprinderile din Republica Moldova se pot enumera:

• influenţa negativă a perioadei de tranziţie spre economia de piaţă, ce s-a caracterizat prin inhibarea programelor sociale şi tendinţele generale ale întreprinderilor de a se dezice de infrastructura socială;
• nefamiliarizarea managementului întreprinderilor cu relaţia dintre RSI şi posibilităţile creării unei reputaţii pozitive a întreprinderilor pe piaţă, obţinerii unei loialităţi faţă de brand etc.;
• subestimarea atât de către întreprinderi, cât şi de persoanele cointeresate a efectului economic de la realizarea programelor sociale în practică;
• un nivel destul de jos al culturii în afaceri manifestat de către comunitatea de business din republică, ceea ce nu permite de a evalua la justa valoare activităţile întreprinderii din punct de vedere a respectării normelor etice (unele unităţi economice efectuează acţiuni de caritate şi totodată ajutând copiii din orfelinate, utilizează uneori munca copiilor în activităţile sale);
• atitudinea negativă a managementului unor întreprinderi faţă de programele sociale, considerându-le drept un consum ineficient al mijloacelor financiare disponibile şi o pierdere de timp.
• lipsa unei politici bine fundamentate la nivel de stat, orientate spre susţinerea practicilor de responsabilitate socială a întreprinderilor, crearea unor facilităţi fiscale pentru aceste activităţi. 

Responsabilitatea socială a întreprinderii are următoarele obiective principale: etica socială, protejarea mediului ambiant, şi eficacitatea economică. Prin realizarea acestora se asigură durata în timp a întreprinderii şi consensul social al acesteia cu comunitatea.

Una dintre definiţiile responsabilităţii sociale a întreprinderii se găseşte în documentul publicat de Comisia Comunităţii Europene, în iulie 2001. A fost prezentată Cartea Verde cu titlul Promovarea unui cadru european pentru Responsabilitatea Sociala a Companiilor. În acest document responsabilitatea socială a întreprinderilor se defineşte ca „un concept prin care companiile integrează,voluntar, preocupările de ordin social şi de protecţie a mediului in operaţiunile lor de zi cu zi, precum şi în relaţiile cu părţile interesate (stakeholders), pe măsură ce acestea sunt tot mai conştiente că un comportament responsabil conduce la un succes de durata în afaceri”.

Stakeholderi reprezintă părţile implicate şi influenţate, părţile participante, părţile interesate. Stakeholderii, „în accepţiunea de mai sus, includ următoarele grupuri de actori: patronii, administratorii, personalul angajat, sindicatele, clienţii, membrii, partenerii de afaceri, furnizorii (părţi implicate) precum şi opinia publică, concurenţii, guvernul, electoratul, ONGurile, grupurile de presiune şi influenţă, comunităţile naţionale şi internaţionale (părţi influenţate).”

Responsabilitatea socială a întreprinderilor presupune că acestea îşi doresc să treacă de la o cultură a exploatării resurselor umane, naturale şi financiare la o nouă cultură a administrării afacerilor prin adoptarea unei strategii fondate pe responsabilitate şi pe recunoaşterea impactului pe care activitatea lor îl are asupra tuturor partenerilor implicaţi şi influenţaţi.

În esenţă, responsabilitatea socială şi societală desemnează o atitudine a companiei, care constă în: respectarea legii, asumarea unui comportament etic, acordarea unei atenţii deosebite mediului înconjurător şi luarea în considerare a nevoilor şi intereselor tuturor partenerilor.

Prin integrarea CSR în managementul strategic şi operaţional, organizaţiile vor avea un impact pozitiv asupra societăţii şi mediului şi în acelaşi timp îşi vor spori reputaţia, preocupându-se nu doar de obţinerea de profit pe termen scurt, ci şi de poziţionarea lor în viitor.

Prin implementarea CSR, organizaţiile vor beneficia de o seamă de efecte directe cum ar fi: creşterea valorii mărcii, creşterea accesului la finanţare, forţă de muncă sănătoasă şi sigură, dezvoltarea managementului riscului şi siguranţă pentru conducerea corporaţiei, oameni mai motivaţi, loialitate din partea clienţilor, sporirea încrederii stakeholderilor, creşterea imaginii publice.

Ca răspuns la nevoia de a integra responsabilitatea socială în instruirea managerilor şi a personalului angajat  şi pentru a anticipa calificările care vor fi cerute acestora în viitor, pregătirea specifică în domeniul eticii în afaceri tinde să devină un element indispensabil în toate unităţile de învăţământ specializate. O politică dinamică a resurselor umane, formarea profesională la toate nivelele de competenţă şi un climat social favorabil sunt atuuri esenţiale, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung pentru o dezvoltare durabilă. Prin demersurile în ceea ce priveşte eco-concepţia, se poate contribui la salvarea materiei prime şi a energiei în fabricaţie.”

Responsabilitatea socială se poate manifesta şi oferii beneficii la diferite nivele. „„Conceptul responsabilităţii sociale oferă:

• la nivelul întreprinderilor, şansa dezvoltării de noi parteneriate – pe de o parte – precum şi cristalizării celor deja existente, pe de altă parte, în domenii precum dialogul social, dobândirea de calificări, egalitatea şanselor, anticiparea / adaptabilitatea la schimbare;
• la nivel local şi naţional, vizează coeziunea socială, respectiv protecţia sănătăţii;
• la nivel global, se referă la protecţia mediului şi la respectarea drepturilor fundamentale. 

Se pot identifica anumite modele de comportament în cadrul întreprinderii responsabile social în raport cu fiecare grup cointeresat. În raport cu acţionarii şi proprietarii – înştiinţarea acţionarilor despe implicarea în activităţile cu impact social, stabilirea unor atribuţii care includ obiective non financiare. În raport cu salariaţii – delegarea unei părţi a puterii câtre salariaţi, stabilirea ca prioritate a problemelor de securitate şi sănătate ale salariaţilor, încurajarea comunicării între salariaţi şi conducere, susţinerea salariaţilor în echilibrarea problemelor de muncă, familie şi dezvoltare personală. În raport cu clienţii – controlul impactului produselor şi serviciilor, în domeniul calităţii, securităţii si de mediu, răspunsuri rapide la reclamaţiile clienţilor. În raport cu mediul – angajarea în minimizarea impactului negativ şi optimizarea resurselor, integrarea valorilor de mediu in toate deciziile întreprinderii. În raport cu comunitatea – implicarea în acţiuni filantropice, recrutarea personalului din grupurile defavorizate, sensibilitate la obiceiurile şi cultura locală, sensibilitate la gen, conformitate cu drepturile omului. În raport cu contractanţii şi furnizorii – integrarea valorilor sociale şi de mediu în deciziile de piaţă, evitarea relaţiilor de afaceri cu parteneri care recurg la practici ilegale, răspuns rapid la reclamaţiile furnizorilor.

Responsabilităţile mediului de afaceri faţă de societate sunt definite şi de Principiile de afaceri CRT. Conform acestora, „companiile au faţă de comunităţi responsabilităţi de tipul obligaţiilor fiduciare, conform cărora, în raporturile cu grupurile cointeresate trebuie să ia decizii considerându-şi interesul propriu din perspectiva întregului.”

Conform conceptului de responsabilitate socială, „companiilor li se cere să se ţină cont de problemele sociale şi de mediu implicate de activitatea lor şi de interacţiunile cu grupurile cointeresate. Companiilor li se cere acum să facă mai mult decât să respecte legea, să investească mai mult în capitalul uman, în protejarea mediului şi în relaţiile cu grupurile cointeresate.”

Actualmente, problema responsabilităţii sociale a firmei devine o problemă ce îşi are reflectarea în mai multe documente oficiale ale unor organizaţii internaţionale. Astfel, „Organizaţia Naţiunilor unite a iniţiat setul de standarde de etică şi responsabilitate socială numit Acordul Global, prin care corporaţiile se pot angaja să respecte standarde internaţionale ce privesc drepturile omului, protejarea mediului şi raporturile de muncă. În 2001, Comisia Comunităţilor Europene a emis Carta Verde pentru promovarea unei abordări europene a conceptului de responsabilitate socială a mediului de afaceri.”

Sunt elaborate şi răspândite diferite coduri şi standarde pentru a formula responsabilităţile sociale ce revin mediului de afaceri. Iar „Principiile de afaceri CRT, publicate în 1994, reprezintă primul set de standarde de etică în afaceri şi de responsabilitate socială corporatistă.”

Conform Principiilor de afaceri CRT, în relaţia dintre comunităţi şi companiile responsabile social, acestea din urmă trebuie:

• Să respectăm drepturile omului şi instituţiile democratice, promovându-le oriunde ar putea fi aplicate principiile democraţiei.

Capitalismul moral are o legătură strânsă cu democraţia, ambele susţinând respectarea demnităţii umane.

• Să recunoaştem obligaţiile legitime ale guvernelor faţă de societate şi să susţinem politicile şi programele publice ce promovează dezvoltarea comunităţilor, cultivând relaţii armonioase între companii şi celelalte segmente ale societăţii. 

Mediul de afaceri are în calitate de îndatorire socială specifică de a susţine condiţiile sociale ce fac posibil statul de drept. Chiar mediul de afaceri are nevoie de condiţii sociale favorabile, de un mediu socio-cultural, care în care sunt recunoscute şi apreciate încrederea, competiţia şi asumarea riscului.

• Să colaborăm cu acele organizaţii care îşi propun să ridice standardele de sănătate, de educaţie, de siguranţă la locul de muncă şi de bunăstare economică. 
• Să promovăm şi să încurajăm dezvoltarea sustenabilă şi să jucăm un rol important în menţinerea şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu, precum şi în conservarea resurselor naturale. 

Mediul de afaceri trebuie să dezvolte şi să susţină dezvoltarea tehnologiilor existente, să susţină inovaţia pentru a obţine metode sustenabile de producţie şi instrumente pentru a uşura munca şi a proteja mediul.

• Să milităm pentru pace, securitate, diversitate şi integrare socială. 

Mediul de afaceri trebuie să contribuie la formarea capitalului social, deoarece o societate nesigură, în care există conflicte de proporţii, nu poate să fie prosperă. Oamenii devin nesiguri, păstrează banii în aur, bijuterii sau „la ciorap” fără să creeze posibilitatea investirii acestora.

• Să respectăm culturile locale. 

Trebuie respectată diversitatea şi integritatea morală a culturilor locale, deoarece devalorizarea culturilor locale reprezintă o ameninţare pentru valorile umane importante.

• Să acţionăm în calitate de cetăţeni corporatişti, participând la activităţi caritabile, susţinând proiecte educaţionale şi culturale, şi încurajând implicarea angajaţilor în problemele civice şi comunitare. 

Astfel, se recomandă ca o parte din veniturile obţinute să fie îndreptate către societate pentru a susţine capitalul uman şi social.

Stephen Young afirmă că „civismul corporatist este o formă a capitalismului în care afacerile sunt realizate conform unor standarde morale.”