Utilitarismul. Această teorie face parte din teoriile convenţionaliste. Este o teorie etică fondată de către Jeremy Bentham (1748-1832), (An Introduction to the Principles of Morals and Legislation) şi John Stuart Mill (1806-1873), (Despre libertate, Utilitarismul). Gânditorii considera că o acţiune este bună sau corectă dacă maximizează fericirea (plăcerea) şi minimizează suferinţa (durerea) pentru un număr cât mai mare de indivizi. Pentru utilitarişti, spre deosebire de Aristotel, fericirea înseamnă dobândirea plăcerii şi evitarea suferinţei. Aceştia se bazează pe principiul celei mai mari fericiri – The Greatest Happiness Principle – acţiunile sunt corecte când produc fericire. Spre deosebire de Kant, care îndemna ca persoana care vrea să fie morală, trebuie să acţioneze conform datoriei raţionale, acceptând drept axiome centrale ale sistemului moral imperativul categoric şi cel practic, utilitariştii consideră, că trebuie să ne căutăm fericirea. Acest scop devine datorie morală supremă faţă de sine, iar facilitarea fericirii celorlalţi este datorie morală faţă de semeni.
O acţiune devine morală în momentul în care se realizează conform maximei: Acţionează astfel încât acţiunea ta să maximizeze propria fericire şi pe a celorlalţi şi să minimizeze propria suferinţă şi pe a celorlalţi! Deci, după ce am acţionat, putem să vedem dacă acţiunea în sine era morală – da, dacă a adus fericire nouă sau la alţii sau a contribuit la scăderea suferinţei. Cu cât la mai mulţi oameni aduce fericire acţiunea, cu atât ea este mai morală. Aceasta este latura, aspectul cantitativ al moralei utilitariste.
Pentru a facilita clasificarea unei acţiuni ca fiind sau nu morală, gânditorii, care împărtăşesc utilitarismul, ne propun anumiţi indicatori: John Stuart Mill – plăcerea şi Jeremy Bentham – utilitatea.
Acţiunile morale au anumite consecinţe: produc plăcere, contribuie la dezvoltarea persoanelor, aduc satisfacţia dorită.
Utilitarismul se bazează pe maximizarea utilităţii colective. Binele colectiv (sau utilitatea socială), este suma binelui individual, pentru că societatea este alcătuită din indivizi. De asemenea, ei se sprijină nu pe religie, ci pe spiritul pozitiv, ştiinţific.
Se consideră că „o activitate este bună din punct de vedere moral dacă şi numai dacă maximizează utilitatea şi nici o altă activitate opţională nu produce o utilitate agregată mai mare. Chiar dacă o acţiune aduce fericire, ea poate fi considerată moral incorectă dacă există altă acţiune care ar fi putut produce o utilitate mai mare.
Printre dezavantajele majore ale utilitarismului se numără faptul că nu putem întotdeauna să calculăm care vor fi consecinţele unei acţiuni. Uneori acţiunile au consecinţe nefaste, fără să ne fi dorit acest lucru.
O acţiune poate să fie considerată morală, chiar dacă individul a urmărit interesele personale, dacă în acest caz sporeşte şi binele general. O faptă demă de a fi condamnată e considerată morală, dacă aduce cu sine consecinţe benefice majorităţii, chiar dacă interesele unei minorităţi.
Din această perspectivă, cu privire la etica în afaceri, conform eticii kantiene, dacă omul de afaceri acţionează doar din propriile interese, acţiunea este imorală, dar conform eticii utilitariste, dacă, urmărind doar maximizarea veniturilor sale, omul de afaceri aduce beneficii salariaţilor şi societăţii în întregime, atunci acţiunile sale sunt morale.
John Stuart Mill consideră că plăcerile spirituale sunt superioare celor vulgare. Opinia lui Mill despre morală este în concordanţă cu cea despre libertate, despre care el consideră în lucrarea Despre libertate că „singura libertate care îşi merită cu adevărat numele este aceea de să ne urmăm propriul nostru bine, în propriul nostru chip, atâta vreme cât nu-i privăm pe alţii de al lor, sau cât nu le împiedicăm efortul de a şi-l dobândi”.
Etica utilitaristă este o etică hedonistă. Scopul principal al acestei etici este de a plăcerea. „Ca abordare pentru etica afacerilor, utilitarismul încurajează eficienţa şi stabilitatea activităţilor economice pe termen lung (cum ar fi, de exemplu, investiţiile de capital), productivitatea şi maximizarea profitului, stimulează performanţa economică individuală, conducând evaluarea morală spre conceptul de analiză cost/beneficiu. Conceptul de utilitate este folosit în teoria microeconomică pentru a compara beneficiile nete cu costurile asociate unei acţiuni, unui bun sau unui serviciu.”
În legătură cu organizarea economiei, „utilitariştii sprijină economiile de piaţă, deoarece le consideră motorul creşterii economice şi generatoare de bunăstare maximă pentru un număr cât mai mare de persoane. Oamenii de afaceri, adepţi ai utilitarismului, nu vor căuta doar maximizarea propriei lor utilităţi sau doar pe cea a companiei lor, ci vor avea în vedere maximizarea utilităţii tuturor celor implicaţi în respectiva relaţie de afaceri.”
Se poate observa că „dezavantajul utilitarismului este că ignoră faptul că acţiunile imorale nu pot fi tolerate sub nici o formă, chiar dacă ele aduc beneficii unei majorităţi (în anumite situaţii, adepţii utilitarismului pot încuraja exploatarea unei minorităţi a populaţiei, prin impunerea de daune şi sacrificii, în beneficiul majorităţii populaţiei). Teoria utilitaristă nu poate fi un determinant al acţiunilor morale deoarece este imposibil de cuantificat beneficiul unei majorităţi faţă de sacrificiul unei minorităţi; în plus, nu se pot calcula consecinţele unei acţiuni înainte de producerea acesteia. Calculul utilitarist este artificial şi nu este practic (nu se pot prevedea, cu suficientă siguranţă, toate rezultatele sau consecinţele unei acţiuni individuale şi nici nu se pot compara cu exactitate diferitele tipuri de avantaje şi dezavantaje care pot rezulta, pe termen mediu şi lung).
De asemenea, „utilitarismul poate duce la o repartizare inechitabilă a resurselor în societate sau, la nivelul firmei, la ignorarea intereselor unora dintre participanţii la activitatea acesteia. În concluzie, se poate afirma că această abordare consideră exclusiv bunăstarea socială agregată, dar trece cu vederea individul şi distribuirea respectivei bunăstări. Utilitarismul permite, în anumite circumstanţe, apariţia nedreptăţii sociale.”
O acţiune devine morală în momentul în care se realizează conform maximei: Acţionează astfel încât acţiunea ta să maximizeze propria fericire şi pe a celorlalţi şi să minimizeze propria suferinţă şi pe a celorlalţi! Deci, după ce am acţionat, putem să vedem dacă acţiunea în sine era morală – da, dacă a adus fericire nouă sau la alţii sau a contribuit la scăderea suferinţei. Cu cât la mai mulţi oameni aduce fericire acţiunea, cu atât ea este mai morală. Aceasta este latura, aspectul cantitativ al moralei utilitariste.
Pentru a facilita clasificarea unei acţiuni ca fiind sau nu morală, gânditorii, care împărtăşesc utilitarismul, ne propun anumiţi indicatori: John Stuart Mill – plăcerea şi Jeremy Bentham – utilitatea.
Acţiunile morale au anumite consecinţe: produc plăcere, contribuie la dezvoltarea persoanelor, aduc satisfacţia dorită.
Utilitarismul se bazează pe maximizarea utilităţii colective. Binele colectiv (sau utilitatea socială), este suma binelui individual, pentru că societatea este alcătuită din indivizi. De asemenea, ei se sprijină nu pe religie, ci pe spiritul pozitiv, ştiinţific.
Se consideră că „o activitate este bună din punct de vedere moral dacă şi numai dacă maximizează utilitatea şi nici o altă activitate opţională nu produce o utilitate agregată mai mare. Chiar dacă o acţiune aduce fericire, ea poate fi considerată moral incorectă dacă există altă acţiune care ar fi putut produce o utilitate mai mare.
Printre dezavantajele majore ale utilitarismului se numără faptul că nu putem întotdeauna să calculăm care vor fi consecinţele unei acţiuni. Uneori acţiunile au consecinţe nefaste, fără să ne fi dorit acest lucru.
O acţiune poate să fie considerată morală, chiar dacă individul a urmărit interesele personale, dacă în acest caz sporeşte şi binele general. O faptă demă de a fi condamnată e considerată morală, dacă aduce cu sine consecinţe benefice majorităţii, chiar dacă interesele unei minorităţi.
Din această perspectivă, cu privire la etica în afaceri, conform eticii kantiene, dacă omul de afaceri acţionează doar din propriile interese, acţiunea este imorală, dar conform eticii utilitariste, dacă, urmărind doar maximizarea veniturilor sale, omul de afaceri aduce beneficii salariaţilor şi societăţii în întregime, atunci acţiunile sale sunt morale.
John Stuart Mill consideră că plăcerile spirituale sunt superioare celor vulgare. Opinia lui Mill despre morală este în concordanţă cu cea despre libertate, despre care el consideră în lucrarea Despre libertate că „singura libertate care îşi merită cu adevărat numele este aceea de să ne urmăm propriul nostru bine, în propriul nostru chip, atâta vreme cât nu-i privăm pe alţii de al lor, sau cât nu le împiedicăm efortul de a şi-l dobândi”.
Etica utilitaristă este o etică hedonistă. Scopul principal al acestei etici este de a plăcerea. „Ca abordare pentru etica afacerilor, utilitarismul încurajează eficienţa şi stabilitatea activităţilor economice pe termen lung (cum ar fi, de exemplu, investiţiile de capital), productivitatea şi maximizarea profitului, stimulează performanţa economică individuală, conducând evaluarea morală spre conceptul de analiză cost/beneficiu. Conceptul de utilitate este folosit în teoria microeconomică pentru a compara beneficiile nete cu costurile asociate unei acţiuni, unui bun sau unui serviciu.”
În legătură cu organizarea economiei, „utilitariştii sprijină economiile de piaţă, deoarece le consideră motorul creşterii economice şi generatoare de bunăstare maximă pentru un număr cât mai mare de persoane. Oamenii de afaceri, adepţi ai utilitarismului, nu vor căuta doar maximizarea propriei lor utilităţi sau doar pe cea a companiei lor, ci vor avea în vedere maximizarea utilităţii tuturor celor implicaţi în respectiva relaţie de afaceri.”
Se poate observa că „dezavantajul utilitarismului este că ignoră faptul că acţiunile imorale nu pot fi tolerate sub nici o formă, chiar dacă ele aduc beneficii unei majorităţi (în anumite situaţii, adepţii utilitarismului pot încuraja exploatarea unei minorităţi a populaţiei, prin impunerea de daune şi sacrificii, în beneficiul majorităţii populaţiei). Teoria utilitaristă nu poate fi un determinant al acţiunilor morale deoarece este imposibil de cuantificat beneficiul unei majorităţi faţă de sacrificiul unei minorităţi; în plus, nu se pot calcula consecinţele unei acţiuni înainte de producerea acesteia. Calculul utilitarist este artificial şi nu este practic (nu se pot prevedea, cu suficientă siguranţă, toate rezultatele sau consecinţele unei acţiuni individuale şi nici nu se pot compara cu exactitate diferitele tipuri de avantaje şi dezavantaje care pot rezulta, pe termen mediu şi lung).
De asemenea, „utilitarismul poate duce la o repartizare inechitabilă a resurselor în societate sau, la nivelul firmei, la ignorarea intereselor unora dintre participanţii la activitatea acesteia. În concluzie, se poate afirma că această abordare consideră exclusiv bunăstarea socială agregată, dar trece cu vederea individul şi distribuirea respectivei bunăstări. Utilitarismul permite, în anumite circumstanţe, apariţia nedreptăţii sociale.”
No comments:
Post a Comment