Egoismul luminat

Respingând egoismul feroce şi rapace, întrucât este iraţional şi contraproductiv, atât Hobbes, cât şi Teoria Jocurilor susţin aşa-numitul „interes luminat” (engl. enlightened self-interest): fiecărui individ ar trebui să-i pese de ceilalţi, deoarece cooperarea şi reciprocitatea sunt mult mai profitabile decât un conflict generalizat. Dar, în ultimă instanţă, motivaţia care stă la baza acestei viziuni este un soi de realism pragmatic, preocupat de maximizarea beneficiilor, avantajelor şi profiturilor pe care le poate obţine individul angrenat în afaceri. Este vorba tot despre un calcul egoist, temperat însă de înţelegerea faptului că, pe termen lung, avantajele proprii pot fi mai mari dacă se realizează un echilibru între competiţie şi cooperare. Întrebat de către Eric Wahlgren, editorul revistei BusinessWeek, „De ce ar trebui să le pese companiilor şi salariaţilor de valoarea etică a ceea ce fac?”, Michael Rion face, în răspunsul său, un excelent rezumat al egoismului „luminat”: „Tuturor ne-ar plăcea să ne comportăm la serviciu aşa cum ne purtăm şi în restul vieţii, care ne aparţine. Presupunând că vrei să te comporţi moral, ţi-ar plăcea să poţi lua şi la serviciu decizii consecvente cu modul tău de a trăi. Aşa că nu-ţi place dacă firma [la care lucrezi] te pune în conflict cu acesta. Mai este şi problema siguranţei locului de muncă. Dacă faci anumite nereguli în cadrul companiei, poţi fi concediat sau poţi chiar ajunge la puşcărie. Prin urmare, e vorba şi de autoapărare. Aceleaşi lucruri sunt valabile şi în cazul unei companii. Există un motiv pentru care aceasta ar dori ca oamenii să fie morali – să se ferească de necazuri. [Dacă toţi membrii companiei au un comportament etic], nu vor fi scandaluri. Nu vor fi procese. Ceea ce este bine pentru afaceri. Dacă oamenii se aliniază valorilor comune ale companiei, vor fi mai productivi. Dacă îi tratezi corect pe consumatori, ei îţi vor rămâne, probabil, fideli şi aşa mai departe. Astfel încât, pe lângă faptul de a fi un lucru corect, moralitatea contribuie la succesul în afaceri”. Acelaşi mod de argumentare prezintă şi Elaine Sternberg, care subliniază consecinţele negative sau costurile comportamentului imoral în afaceri. „O măsură a valorii eticii în afaceri este dată de pagubele pe care le poate produce absenţa ei. Iar lipsa de etică în afaceri poate să coste scump. Eşecul în a recunoaşte şi a aborda problemele etice poate să ducă la acuze grave, atât legale, cât şi băneşti; lipsa de etică poate fi plătită de către o afacere chiar cu existenţa ei. Multe dintre cele mai dramatice prăbuşiri ale unor afaceri şi cele mai semnificative pierderi în afacerile din ultimul deceniu au fost rezultatele unui comportament imoral. În aproape toate cazurile, «o etică rea înseamnă o afacere proastă» (engl. bad ethics is bad business); câştigurile pe termen scurt, care pot fi dobândite printr-un comportament imoral, rareori sunt avantajoase în cele din urmă. O afacere care ignoră cerinţele eticii în afaceri, sau care le abordează greşit, are puţine şanse să maximizeze valoarea proprietarilor pe termen lung. Este greu şi dezavantajos să ai de-a face cu o afacere care se caracterizează prin faptul că minte, înşeală sau fură, ori nu-şi respectă angajamentele. Unei afaceri care îşi tratează clienţii cu dispreţ sau angajaţii în mod nedrept sau furnizorii incorect, îi va fi greu să şi-i păstreze. Pe o piaţă liberă, personalul cel mai productiv, cei mai buni furnizori şi cele mai ieftine şi suple surse de finanţare au soluţii mai bune decât să menţină relaţiile cu o afacere care îi înşeală sau îi tratează incorect. Şi este improbabil să rămână fideli unei afaceri cărora li se oferă produse periculoase ori nesigure sau servicii îmbufnate şi ineficiente. Pe termen lung, o afacere imorală are puţine şanse de reuşită”